Un incendiu puternic a izbucnit, duminică seară, la Mănăstirea Humorului. Militarii de la subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava din Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Suceava, au intervenit cu cinci autospeciale şi o motopompă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui Simion J., din comuna Mănăstirea Humorului.
La sosirea echipajelor, focul se manifesta violent la anexele gospodăreşti, construcţii din lemn, cu învelitori din azbest şi draniţă, existând pericolul de propagare la casa de locuit şi la gospodăria învecinată. Salvatorii au reuşit să scoată un cal din adăpostul de animale, înainte ca acesta să fie înghiţit de foc.
Incendiul a fost lichidat la ora 19:12 şi au ars adăpostul de animale pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi, magazia de unelte şi utilaje agricole pe 160 de metri pătraţi, o magazie şi un atelier, construcţie corp comun, pe 80 de metri pătraţi şi circa o tonă de fân. Flăcările au degradat mai multe bunuri, respectiv un plug, o cositoare, un tractor, un scuter şi două drujbe.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii militari au salvat casa proprietarului şi gospodăria învecinată.