Vicepreședintele interimar al organizației județene PSRO Suceava, Mihai Câmpan, a declarat că după discuțiile purtate la vizita la Suceava a liderului central, senatorul Mircea Geoană (foto), a fost propus să candideze pentru funcţia de primar al municipiului Suceava la alegerile din vara anului viitor.
El susține că este prea devreme să vorbească despre candidatură, în condiţiile în care, în partid există destui membri competenţi, iar până în iunie 2016 multe lucruri se pot schimba.
„Dacă aş fi spus nu, ar fi presupus să resping ideea competiţiei. Pasivitatea ar însemna o laşitate din partea mea, de a ceea consider că trebuie să dăm cu toţii dovadă de curaj, să lăsăm reţinerile deoparte şi să-i îndepărtăm pe baroni şi pe hoţi. Însă, deocamdată atât, pentru că nu vreau să arunc cu pietre în cei căzuţi”, a spus Mihai Câmpan.
Domnia sa a mai afirmat că există un culoar liber în politica românească. În opinia sa, „PSRO este un partid care are un cuvânt de spus, iar drept garanţie în acest sens stau faptele liderul Mircea Geoană, diplomat de carieră, ambasador la Wahingthon, ministru de externe, om de acţiune, cu o vastă experienţă politică şi care dovedeşte că este cu adevărat aproape de oameni”.