Un incendiu a izbucit la gospodăria unei femei din municipiul Rădăuţi din cauza jocului cu focul a unui copil de cinci ani. Militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi au intervenit, pe 3 iunie, cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria Dorinei C., în municipiul Rădăuţi.
La sosirea echipajelor, ardea cu flacără o bucătărie de vară, construită pe o suprafaţă de 65 de metri pătraţi, existând pericolul de propagare la casa de locuit şi la o anexă gospodărească.
Incendiul a izbucnit după ce un băieţel, în vârstă de 5 ani şi jumătate, s-a jucat cu focul şi a aprins patul din încăpere. Flăcările s-au extins şi au ars obiecte de mobilier, tâmplărie din lemn, materiale textile şi alte bunuri. De asemenea, tavanul şi acoperişul construcţiei s-au degradat pe 20, respectiv 10 metri pătraţi.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii militari au salvat locuinţa şi anexa gospodărească.