Deputatul Ioan Balan a preferat să trateze mai mult cu indiferenţă atacul vehement al deputatului Alexandru Băişanu la adresa sa. Întrebat cum comentează săgeţile lansate de Alexandru Băişanu în direcţia sa. Ioan Balan a declarat: „Aşa cum v-am obişnuit nu comentez în nici un fel astfel de declaraţii. Eventualele dezbateri prefer să le avem în interiorul partidului”.
Ieşirile publice ale membrilor PNL sunt atent monitorizate la nivel central. O decizie a PNL semnată de cei doi copreşedinţi, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, spune fără echivoc că membrii PNL care vor ataca public colegii de partid sau persoanele care doresc să se înscrie în PNL vor fi sancţionaţi cu excluderea din PNL.