 Un dispensar din municipiul Rădăuţi a fost spart de hoţi. Potrivit poliţiştilor, profitând de lipsa unui sistem de alarmă, pază sau supraveghere video, persoane necunoscute au forţat o fereastră termopan de la parterul clădirii și au pătruns în interior, de unde au sustras bunuri și aparatură electronică și medicală, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 2.000 lei.

 „În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de poliţiştii în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.