Având în vedere faptul că anul acesta credincioşii ortodocşi sărbătoresc ”Pogorârea Sfântului Duh – Rusaliile” în perioada 29.05 – 01.06.2015, iar ziua de luni, 1 iunie este declarată de Codul Muncii ca zi liberă, zilnic, vor acţiona pe raza judeţului 297 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, investigaţii criminale, criminalitate economico-financiară şi rutieră, ce vor dispune de un număr de 133 de autospeciale de intervenţie.
Totodată, au fost constituite si echipe operative de rezervă, însumând un număr total de 85 de poliţişti, dintre care 12 poliţişti rutieri, ce vor acţiona cu 44 autospeciale de intervenţie.
În toată această perioadă, zilnic vor acţiona 12 autospeciale de poliţie rutieră cu aparate radar, 57 de poliţişti rutieri fiind prezenţi pe drumurile judeţene, naţionale şi europene.