Un angajat al E.On a fost electrocutat în timp ce efectua lucrări în curtea unei societăţi comerciale din municipiul Suceava. Joi dimineaţă, bărbatul de 50 ani, localnic, împreună cu un coleg, ambii angajaţi ai societății E.On, s-au deplasat în curtea unei firme din Suceava, pentru a efectua instructajul şi înlocuirea unui transformator.
Astfel, în timp ce trasa indicaţii unei echipe terţe, victima a deschis uşa de la transformator și a întins mâna, moment în care s-a amorsat un arc electric şi s-a produs electrocutarea sa.
Victima a fost transportată cu ambulanţa la spital, unde i s-a stabilit diagnosticul de ”arsură gradul II produsă prin electrocuţie, pe aproximativ 4% din suprafaţa corpului, pe antebraţul drept şi gamba dreaptă”.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”, „nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” şi „vătămarea corporală din culpă”, ce va fi soluționat procedural”, susţin poliţiştii suceveni printr-un comunicat de presă.