Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Focuri de armă la frontieră! Mitsubishi Pajero cu ţigări de contrabandă, abandonat

masinaPoliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brodina au declanşat, pe 23 mai, o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, pe direcția localității Ulma, jud. Suceava, poliţiştii de frontieră au observat în apropierea frontierei de stat, mai multe persoane care încărcau într-un autoturism de teren colete voluminoase.

În continuare, poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea şi somarea prin voce a persoanelor în cauză, însă acestea nu s-au supus, au abandonat autoturismul şi coletele şi au fugit.

Drept urmare, poliţiştii au folosit armamentul din dotare, fiind trase mai multe focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată persoanele în cauză nu s-au oprit şi au fugit pe teritoriul statului vecin.

În cel mai scurt timp, au fost anunţate şi autorităţile statului vecin despre caz, în vederea depistării persoanelor implicate şi cercetării în comun a  evenimentului.

În autoturismul abandonat, marca Mitsubishi Pajero, fără numere de înmatriculare, lucrătorii noştri au descoperit mai multe colete cu ţigări, fapt pentru care a fost condus la sediul S.P.F. Brodina, unde în urma inventarierii  a rezultat o cantitate de 7.300  pachete ţigări,  marca Marble,  în valoare de peste 73.000  lei.

Autoturismul de teren în valoare de aproximativ 9.000 lei a fost indisponibilizat la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

Lucrători din cadrul aceluiaşi sector au mai descoperit în aceeași zi, abandonate în apropierea frontierei de stat, 1.500  pachete ţigări, marca Marble, de  provenienţă ucraineană, în valoare de  peste 15.000 de lei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*