Un bărbat de 30 ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea, luni dimineaţă, autoturismul, pe Bulevardul Calea Unirii din localitate, ajungând la o trecere de pietoni, a accidentat o femeie de 77 ani, din municipiul Suceava, care s-a angajat în fugă în traversarea străzii prin loc marcat şi semnalizat corespunzător.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural”, potrivit IPJ Suceava.
daca ar fi fiecare trecere de pietoni ar fi semnalizata cu lumini intermitente pe fiecare banda foarte impulsiv nu ar mai fi aceste probleme dar findca in suceava nu este curent electric iata cum mor oameni findca presedinti de consilii judetene au treaba cu DNA-ul nu Ii intereseaza nici macar sa semnalizeze localitatile cu semne unde sa specifice viteza pentru fiecare localitate in parte dar se mai cirpeasca drumurile