Judeţul Suceava va avea o nouă secţie de producţie ape îmbuteliate. O societate comercială a obţinut o finanţare europeană pentru deschiderea unei astfel de unităţi în comuna Coşna.
Este vorba de societatea comercială Poiana Izvoarelor SRL Vatra Dornei, care a accesat un proiect prin Programul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.
Firma reprezentată de Ionuţ Cătălin Ciocan va beneficia de o sumă de 758.778 lei pentru deschiderea secţiei, banii urmând a fi cheltuiţi atât pe amenajarea spaţiului, cât şi pe instalaţia de îmbuteliere ape.