Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Rădăuţean cu ţigări de 1.000 de euro în maşină, urmărit 20 km de poliţişti

urmarireUn rădăuţean a fost urmărit aproximativ 20 de kilometri de poliţiştii din Vicovu de Sus după ce a  încercat să fugă de ei cu maşin plină cu ţigări de contrabandă.
Vineri, pe raza comunei Ulma, un echipaj de poliție din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus a observat un autoturism care circula dinspre drumul forestier „Tinosu” către centrul localității, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia cu două autospeciale, conducătorul autoturismului  oprind pe partea carosabilă a DJ 209G, pe raza satului Paltin din comuna Brodina.

like-facebookÎn momentul în care agenţii de poliție s-au apropiat de autoturism, conducătorul auto s-a pus în mișcare, sustrăgându-se de la efectuarea controlului.

Maşina a fost urmărită pe o distanță de aproximativ 20 de km, reușindu-se oprirea autoturismului, la volanul căruia a fost identificat un tânăr de 20 ani, din municipiul Rădăuți.

Cu ocazia controlului autoturismului, polițiștii au identificat 2.460 pachete de țigarete, de contrabandă, în valoare de aproximativ 24.600 lei.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de 1.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul poliției.

Polițiștii au constatat faptul că tânărul are dreptul de a conduce suspendat din data de 10.05.2015.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de ”contrabandă” și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluţionat procedural”, potrivit unui comunicat al IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*