Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Mopedist băut, încătuşat de poliţişti, la Dumbrăveni. Vezi ce a făcut!

politie amendaA fost scandal mare, joi, la Dumbrăveni. O patrulă din cadrul Postului de poliție Dumbrăveni a oprit pentru control pe raza localităţii, la intersecția DJ 208B cu DN 29, mopedul condus de un bărbat de 57 ani,  din localitate. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că acesta nu posedă permis de conducere, emana halenă alcoolică, iar numărul de înregistrare al mopedului era fals.

Astfel, poliţiştii i-au solicitat  bărbatului să-i însoțească la sediul subunității de poliție pentru întocmirea actelor de constatare, însă acesta nu s-a conformat devenind recalcitrant, motiv pentru care a fost imobilizat și încătușat.

În sprijinul bărbatului a intervenit soția acestuia, de 53 ani, care a încercat să împiedice polițiştii  să ia măsurile legale vociferând și tulburând liniștea publică. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal, iar nevasta sa cu o amendă de 3.000 de lei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*