
Consiliul Local a fost cel care a aprobat în unanimitate alocarea sumei de 140.000 de lei pentru demolarea acestui imobil. În spatele porţilor mari şi a zidurilor, s-au petrecut abuzuri greu de imaginat, dezvăluite după 1990 de imagini filmate de jurnalişti străini şi confirmate de copiii care erau chinuiţi şi înfometaţi.
Primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, susține că acea clădire a devenit una de tristă amintire, în peste 30 de ani fiind găzduiți nişte copii nevinovaţi.

Din cauza condiţiilor proaste de asistenţă şi îngrijire a minorilor cu dizabilităţi neuropsihice, pavilionul-cazarmă a avut parte de o faimă proastă atât la nivel naţional, cât şi internaţional, însă odată cu trecerea anilor, inclusiv cu sprijinul unor organizaţii de întrajutorare străine, copiii respectivi au fost mutaţi în centre moderne.
Spitalul care a funcționat inițial ca și cazarmă, a fost înfiinţat în anii 1967-1968 şi a fost cea mai mare instituţie de psihiatrie infantilă din ţară, în care au trăit, în condiţii inumane, peste 2.000 de copii şi tineri. Pe vremea comuniștilor, aici au fost duși toți copiii abandonați.
Spitalul care a funcționat inițial ca și cazarmă, a fost înfiinţat în anii 1967-1968 şi a fost cea mai mare instituţie de psihiatrie infantilă din ţară, în care au trăit, în condiţii inumane, peste 2.000 de copii şi tineri. Pe vremea comuniștilor, aici au fost duși toți copiii abandonați.

Condiții mizere, groaznice, însă bine ascunse de cei care conduceau chiar și instituția la acea vreme. Dacă mass-media din țară s-a ferit să vorbească despre ororile din orfelinate nu același lucru se poate spune de jurnaliștii BBC și CNN care au realizat reportaje cu copiii care au trăit aici și care au povestit drama vieții lor.
Întreaga lume a rămas îngrozită cum trăiau copii în orfelinatele românești, dar mai ales în cel de la Siret.
Imediat după Revoluție, o parte din copii au fost adoptați în străinătate și au devenit adulți, pentru unii viața a ajuns să fie mai frumoasă.În 1990, un reportaj prezentat de postul de televiziune BBC despre copii blestemaţi de soartă şi de statul român, închişi în spitalul de neuro-psihiatrie de la Siret, cutremura o lume întreagă. Copii tratați mai rău ca niște animale, bătuți, înfometați, abuzați sexual.Astăzi, orfelinatul groazei de atunci este doar o ruină. S-a închis în 2000 şi au rămas doar amintirile terifiante ale acelor vremuri.
Primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, a spus că pe locul de tristă amintire va fi ridicat un momument și va fi deschis și un muzeu în care vor fi expuse fotografii din acea perioadă.

Clădirea a fost adăpost și pentru copii nord-coreeni
Copiii nord-coreeni care au fost trimişi în România între 1952 – 1960 au făcut două săptămâni cu trenul până la Tuşnad, după ce iniţial au staţionat la Beijing. Circa 1.000 erau elevi de liceu şi studenţi, ceilalţi 2.000 erau mai mici. Câţiva erau ai nimănui, alţii aparţineau unor înalţi oficiali decedaţi, care aveau însă rude în viaţă. Cei mai mulţi erau bolnavi din cauza mizeriei în care au fost nevoiţi să trăiască, atunci când ţara fusese aproape distrusă de război. După ce i-a ţinut în carantină o vreme şi a amânat începerea şcolii pentru 1 octombrie, statul român le-a oferit condiţii decente în localitatea Siret.
În 1960, şcoala a fost vizitată de o delegaţie formată numai din femei, membre ale Crucii Roşii nord-coreene. Copiii şi studenţii erau mistuiţi de dorul de ţara lor şi cei mai mulţi au cerut să se întoarcă. Decizia a fost luată după un an: toţi au fost puşi la tren, şi duşi au fost. În realitate, repatrierea a fost făcută pentru că mulţi compatrioţi aflaţi în Germania de Est au fugit în Vest. Deşi aveau pregătire superioară şi ţara lor ducea lipsă acută de specialişti, unii dintre ei nu au fost apreciaţi, în timp, la adevărata lor valoare. Cei care aveau alte viziuni faţă de “ordinea socialistă” s-au trezit expediaţi la munci grele în minerit, construcţii sau pescuit, ca muncitori necalificaţi.