Duminică 22 Septembrie 2024, Actualizat acum 265 zile 12:00 am

FOTO! Cei mai frumoşi cai de rasă s-au întrecut la Marginea

cai1Crescătorii de cai din judeţul Suceava, împreună cu consiliul local Marginea si Asociatia culturală „moștenitorii din Marginea” au organizat prima ediție a manifestării intitulate  „Târg de cai”. Evenimentul, organizat pe   stadionul din localitate, a adunat zeci de crescători de cabaline  de rasă. Concursul  a cuprins  două secțiuni,  frumusețe – cele mai frumoase exemplare de cabaline din România și  tracțiune buștean.Totodată, a fost organizată și o expoziție cu vânzare.

like-facebookFlorin Lungu  a fost unul din cei care au fost prezenţi la aceasă ediție a maratonului cailor de rasă.

Anul trecut a fost la Horodnic de Sus. Nu mă așteptam să fie atât de multă lue, chiar și vremea a ținut cu organizatorii.Localnciii din Marginea sunt cunoscuți ca oameni gospodari, nu numai pentru Ceramica Neagră și casele frumoase dar și pentru caii de rasă despre  care se vorbește mai puțin. Îmi plac caii de rasă și sunt valoroși”, ne-a spus Lungu.

Pasiunea călăriei şi a concursurilor hipice nu ţine cont de vârstă,  iar organizatorii au promis că anul viitor vor organiza la Marginea o a doua ediție. De la an la an, nivelul competiţiei  cabaline a crescut, dovadă fiind atât numărul mare de participanţi, cât şi calitatea cailor şi călăreţilor care pleacă de la linia de start.

Pe locul I s-a clasat Nicolae Mândrilă din Moldoviţa, cu calul Marcel, pe locul II Constantin Catargiu din Capul Codrului cu calul Codruţ, iar pe locul trei, Ilie Huţanu, din Horodnic de Sus, cu calul Petrică.

În cadrul evenimentului s-au vândut 20 de cai.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*