O ceremonie militară și religioasă a avut loc, miercuri, la Monumentul Eroilor din Parcul central din municipiul Suceava. Ploaia necontenită a făcut ca la eveniment să fie prezenți doar cei care au fost legați strict de marcarea acestei zile. Slujba de pomenire a fost oficiată de un sobor de preoți. Au fost depuse coroane de flori din partea oficialităţilor locale şi judeţene, instituţiilor publice şi mai puțin a partidelor politice care au fost inexistente. Niciun lider de la vreun partid politic sau vreun parlamentar nu a fost la manifestare.
La eveniment au luat parte, însă, prefectul Sucevei, Constantin Harasim, vicepreședintele CJ, Alexandru Rădulescu, primarul Sucevei, Ion Lungu, adjunctul IJJ Iulian Iacob, adjunctul ISU, Dan Hoffman, comandantul CMJ, reprezentanți ai IPJ, SRI, conducerile asociațiilor MAI în rezervă, și ai Veteranilor de Război.
În anul 1902, regele Carol I a instituit prin Inalt Decret calitatea de veteran de război celor care au luptat în Războiul de Independenţă din anii 1877 – 1878. Potrivit preşedintele Filialei Judeţene a Asociației Veteranilor de Răboi Suceava, profesorul colonel Mihai Filip a declarat că prima aniversare a veteranilor de război şi a altor categorii cum ar fi văduvele de război şi văduvele veteranilor de război a avut loc la data de 29 aprilie 2008.
Dacă în 1990, în Asociaţia Judeţeană erau înscrişi în jur de 34.000 de veterani de război şi circa 30.000 de văduve de război, iar acum numărul membrilor abia dacă trece de 7.000 – 5.331 de văduve ale veteranilor de război, 1.645 de veterani de război, 23 de văduve de război şi 17 invalizi de război.
Anul 2015 a fost declarat „Anul Veteranilor de Război” atât în România pentru marcarea împlinirii a 70 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Ziua Veteranilor de Război celebrează meritele acestora pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României.
Guvernul a decis majorarea de la 1 iulie a rentelor lunare acordate veteranilor de război cu 75% față de valoarea aflată acum în plată
Potrivit Biroului de Presă al Executivului, măsura a fost luată prin adoptarea unei ordonanțe de urgență adoptate în ședința de miercuri, având în vedere că pe 29 aprilie în România este marcată Ziua Veteranilor de Război.
„Veteranii de război au dreptul la rente lunare acordate în funcție de importanța ordinelor și medaliilor conferite. Cuantumul acestora se raportează la solda de grad a unui sublocotenent, fiind cuprins între 148 de lei și 296 de lei, cu excepția celor șapte veterani de război Cavaleri ai Ordinului Mihai Viteazul, ale căror rente lunare ajung la 850 de lei”, precizează sursa citată.
Potrivit legislației în vigoare, pe lângă rentele lunare menționate, veteranii de război au dreptul la un spor de front, stabilit în raport cu durata participării la război.
„Prin actul normativ adoptat astăzi se dublează acest spor pe care îl primesc invalizii și veteranii de război pentru primul an de participare pe front, potrivit Legii 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război”, menționează Guvernul.