Fostul primar al comunei Brodina, Vasile Viorel Melen, se află, potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), în conflict de interese de natură penală.
În perioada exercitării mandatului de primar,a inițiat la data de 13 martie 2013 un proiect de hotărâre pentru aprobarea unui împrumut în valoare de 850.000 lei de la bugetul de stat, în vederea achitării datoriei primăriei către S.C. “FORESTBROD” S.R.L (societate comercială al cărei administrator a fost până în luna iunie 2012).
Prin hotărârea consiliului local din data de 21.03.2013, s-a hotărât aprobarea contractării împrumutului, sumă ce fost adjudecată printr-un contract de împrumut, cu termen de rambursare de 5 ani, prin care primăria achită integral datoria către societatea comercială.
Ulterior obținerii creditului, Melen a semnat și ordinele de plată aferente, prin care primăria a achitat integral datoria față de societatea comercială.
Prin inițierea proiectului de hotărâre privind acordarea unui împrumut și adoptarea Hotărârii Consiliului local al Comunei Brodina, Melen Vasile Viorel a avut posibilitatea să anticipeze realizarea unui folos material pentru societatea comercială cu care s-a aflat în raporturi comerciale în ultimii 5 ani.
Agenția Naționalã de Integritate a sesizat Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României, potrivit căruia „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani, sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese […] constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.
„Persoana […] față de care s-a constatat existenţa conflictului de interese […] este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.