 Un grav accident de circulaţie s-a petrecut, joi, în jurul orei 12.30, la intersecţia străzii Armatei cu Horia, din Fălticeni. Un motociclist de 33 de ani şi-a pierdut viaţa după ce s-a izbit de o maşină.

Mihai Pavăl, din Preuteşti, conducea o motocicletă Kawasaki pe strada Armatei, dinspre centrul municipiului spre Preuteşti, iar la un moment dat s-a izbit puternic în partea stângă a unui autoturism Dacia Logan care circula de pe strada Horia.
 Motociclistul era pe un drum cu prioritate, dar când maşina i-a ajuns în faţă, nu a mai putut face nimic.

 Potrivit poliţiştilor, de vină pentru producerea accidentului este şoferul maşinii, Mihai Luputoc, în vârstă de 70 de ani, din Fălticeni.

Motociclistul a fost transportat în comă la Spitalul din Fălticeni, iar apoi a fost transferat la Spitalul Judeţean Suceava. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa din cauza leziunilor mult prea grave pe care le-a suferit. Şoferul Daciei Logan nu era băut. Poliţiştii continuă cercetările.