Sunt nevoiţi să meargă 30 de kilometri dacă au nevoie de ajutorul unui medic. Oamenii din comuna Crucea, judeţul Suceava, nu au de doi ani de zile medic de familie, iar, la nevoie, trebuie să se ducă în localitatea vecină. Până acum, nimeni nu a fost interesat să meargă în Crucea, chiar dacă primăria este gata să ofere un cabinet cu toate dotările, dar şi o locuinţă de serviciu.
Medicul de familie din Crucea s-a pensionat la mijlocul anului 2013, iar de atunci oamenii sunt nevoiţi să meargă zeci de kilometri pentru a lua o reţetă. Localnicii sunt nemulțumiți:
– Noi cheltuim mulţi bani pe drum ca să mergem după reţete, că acum fără reţete nu se poate.
– Până la Vatra Dornei dăm 10 lei dus, 10 lei întors.
– Mulţi se lasă păgubaşi să meargă la doctor din cauza asta şi stau şi suferă în casă.
Cel mai greu le este părinţilor cu copii mici, dar şi bătrânilor care nu se pot deplasa:
– Pui copilul în maşină şi te duci, dar sunt bătrâni care nu se pot deplasa, ce fac?
Cele mai apropiate localităţi sunt Dorna Arini, Broşteni şi Vatra Dornei, la aproape 30 de kilometri distanţă.
„Ne contactează la telefon îşi fac programare, vin, la urgenţe mă duc acolo”, spune dr. Elisabeta Nadolu, medic de familie în comuna Dorna Arini.
Autorităţile locale au încercat să angajeze un medic de familie, dar nimeni nu vrea postul. Asta deşi ar avea un cabinet modern şi locuinţă de serviciu la câţiva paşi de dispensar.
„Are toate dotările – şi încălzire, şi apă, şi grup sanitar, toate utilităţile”, spune Constantin Prahuza, viceprimarul comunei Crucea.
Potrivit Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în România sunt aproximativ 300 de localităţi în care nu există medic de familie.
Sursa: Digi24.ro