O maşină a fost spartă de hoţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe strada Republicii din Fălticeni. Autoturismul aparţine unui tânăr de 27 de ani, care a sesizat duminică că persoane necunoscute i-au distrus geamul lateral de la autoturism și din interior au sustras o stație auto și antena acesteia, valoarea prejudiciului fiind de 800 lei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.