Procurorii DIICOT împreună cu mai mulţi polițiști au efectuat, vineri, percheziţii în județele Suceava, Arad, Alba şi Botoșani în urma cărora au reținut opt români care se presupune că ar fi furat din Belgia 371 de biciclete în valoare de peste 620 de mii de euro.Potrivit comunicatului precizat, în luna martie șase suspecți au consitutit un grup infracțional la care au aderat încă cinci persoane. Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost recuperate un număr de 235 biciclete şi alte bunuri provenite din activităţi infracţionale.
La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Arad au fost aduse, în vederea audierii, un numar de opt persoane.
Acțiunea a fost efectuată în colaborare cu autoritățile judiciare belgiene.







