Rădăuţeanul Vasile Lavric a fost condamnat, joi, definitiv şi irevocabil, la trei ani de închisoare cu suspendare, potrivit unei sentinţe a Curţii de Apel Suceava. El nu va avea voie să facă nicio greşeală în următorii cinci ani, cât este termenul de încercare.
Lavric a fost condamnat pentru tentativă de omor după ce în luna noiembrie 2000 ar fi încercat să-şi omoare soţia, Nicoleta Lavric. De asemenea, el este suspectat de dispariţia femeii, dar şi a altor două surori ale acesteia, cu care Lavric ar fi avut relaţii.
Apărătorul lui Vasile Lavric a susţinut că fosta soacră a clientului a avut în anii precedenţi numeroase reclamaţii la adresa acestuia. Ea, alături de alţi martori, au fost sancţionati contravenţional sau condamnaţi penal pentru acuzaţii neîntemeiate la adresa lui Vasile Lavric.
Avocatul susţine că în cazul în care s-ar lua în calcul faptul că Lavric ar fi lovit-o pe soţia sa, Nicoleta, şi pe baza înscrisurilor medicale, acesta ar putea fi acuzat de lovire în formă simpla şi în niciun caz tentativă de omor. În acest caz, clientul său nu trebuie să fie arestat deoarece Codul Penal nu prevedea la acea dată arestarea.
„La dosar sunt acele înscrisuri de la medic, Nicoleta fiind diagnosticată cu TTC, escoriaţii şi plagă parietală care însă nu i-au pus viaţa în pericol. Necesită îngrijiri medicale de maxim 15 zile. Dacă ar fi fost multiple lovituri cu un ciocan, cum susţine mama acesteia, dar şi procurorul de caz, atunci categoric, partea vătămată ar fi făcut plângere penală pentru anumite infracţiuni. Cornelia Iordache spune că ar fi auzit că partea vătămată ar f fost lovită de fostul soţ cu un ciocan şi ar fi avut multiple lovituri. Procuroul de caz arată că Nicoleta Lavric a fost lovită cu un corp contondent(ciocan) de mai multe ori, însă dacă era aşa, organele de poliţie găseau acest corp contondent sau ciocan după producerea evenimentului şi erau probe clare la dosar. Sunt şi persoane care îl cunosc pe Vasile Lavric în Rădăuţi şi care susţin că acesta nu prezintă pericol public, că este o persoană săritoare şi este cunoscut ca mecanic auto. Această plângere a Corneliei Iordache a dus la o întreagă sarabandă de acuzaţii care, din punctul meu de vedere, nu are niciun fel de probă. Ori de la data când acesta ar fi fost acuzat că ar fi lovit-o cu ciocanul, au mai trăit împreună încă cinci ani”, a spus avocatul Cezar Crăciuneascu.