Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Încerca să plece în Republica Moldova cu un buldozer furat din Suceava

buldozerPoliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au întocmit lucrare penală unui bărbat care încerca să scoată din ţară un buldozer marca Toyota declarat furat din Gura Humorului.

 La sfârşitul săptămânii trecute s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni pentru efectuarea formalităţilor de trecere a frontierei, cetăţeanul român Ionel C., de 35 de ani, conducând un autotractor marca MAN, înmatriculat în judeţul Iaşi, ce tracta o semiremorcă pe care transporta un buldozer marca Toyota şi un excavator marca JCB.

like-facebookÎn urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că buldozerul marca Toyota în cauză figurează ca fiind furat din Gura Humorului, din anul 2007.

Cu privire la cele constatate, Ionel C. a declarat că trebuia să transporte utilajele în Republica Moldova, în vederea închirierii şi nu avea cunoştinţă despre acest fapt.

Poliţiştii de frontieră i-au întocmit bărbatului lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, buldozerul, în valoare de 14.775 lei, fiind indisponibilizat în vederea continuării şi definitivării cercetărilor.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*