Suceveanul Alexandru Şcheul, patronul firmei Killer care s-a războit cu ANAF pentru o lipsă de 50 de lei în gestiune şi, ulterior, pentru un plus de 14 bani, a declarat că toată această răfuială financiară – care s-a lăsat cu închiderea unui magazin de-al său şi cu un avertisment scris, îi va aduce pierderi de aproape 300.000 de lei. Cu toate acestea, suceveanul are o explicaţie pentru care nu va cere despăgubiri de la stat.
Proprietarul firmei Killer SRL, din comuna suceveană Horodnic de Jos, Alexandru Şcheul, a devenit cunoscut în toată ţara după ce a declarat că refuză să închidă magazinul din Rădăuţi, unde cei de la ANAF au descoperit o lipsă în genstiune de 50 de lei.
Pe 19 martie 2015, magazinul Killer din municipiul Rădăuţi a fost închis de inspectorii Direcţiei Regionale Antifraudă Suceava pentru un minus în gestiune de 50 de lei, ca măsură suplimentară pe lângă amenda de 5.000 de lei. Un alt punct de lucru din Suceava aparţinând firmei SC Killer SRL a fost la un pas de închidere după ce tot zeloşii inspectori al ANAF au identificat în sertarul casierei un plus în gestiune de 14 bani. Săptămâna trecută, Alexandru Şcheul a reuşit să le închidă gura celor de la ANAF după ce a deschis un nou punct de lucru lângă magazinul închis de ANAF.
„Contestaţia a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei din Rădăuţi, însă nu a fost stabilit încă un prim termen de judecată. Chiar dacă cei de la ANAF au luat decizia de a-mi închide magazinul din Rădăuţi pentru 30 de zile, pentru o lipsă în gestiune de 50 de lei, nu am de gând să cer daune statului. Eu voi avea pierderi de aproape 300.000 de lei, însă dacă voi solicita daune, banii vor trebui să-mi fie plătiţi tot din buzunarul celor necăjiţi, de la pensionari şi cei săraci. Tot ce îmi doresc este ca prin acest demers legea să fie modificată, iar mulţumirea mea este că marţi, 7 aprilie, Guvernul României va lua în calcul modificarea legii”, declarat patronul.
Sursa: Adevarul