În Auditoriumul „Joseph Schmidt”, Casa de Cultură a Studenţilor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava va organiza, miercuri, 8 aprilie, la ora 19.00, concertul-spectacol „Ultimele şapte cuvinte ale Mântuitorului pe cruce”, susţinut de Cvartetul „Consonanţe”, cu participarea actorului Geo Popa, director al centrului băcăuan. Evenimentul muzical îi va avea în rolurile principale pe actorul Geo Popa şi membrii Cvartetului „Consonanţe”: Ştefan Epuran (vioara I), Alexandru Timilie (vioara a II-a), Iulian Bolog (violă), Alexandra Elefterescu (violoncel).
Potrivit unui comunicat al USV, din programul serii vor face parte lucrări remarcabile semnate de Joseph Haydn, din ciclul de sonate op. 51, nr. 1-7, şapte meditaţii muzicale pe tema ultimelor cuvinte rostite de Mântuitorul Iisus Hristos pe Cruce, redate de cele patru Evanghelii.
Manifestarea cu puternică semnificaţie religioasă, premergătoare celei mai importante sărbători creştine, Sfintele Paşti, este dedicată închiderii stagiului de formare organizat de Asociaţia „Paysage et patrimoine sans frontière” din Franţa, prin coordonatoarea Aline Rutily, la Centrul de Cultură „George Apostu”, în perioada 23-28 martie, în cadrul programului Erasmus+.
Prețul unui bilet de acces la spectacol este de 5 lei pentru studenți, elevi și pensionari și de 10 lei pentru publicul larg. Biletele pot fi achiziționate în avans între orele 10-16, la camera 101, din corpul F al Universității „Ștefan cel Mare” sau la intrare, înaintea spectacolului. Informații și rezervări la numărul de telefon 0753 59 54 52.