O echipă de studenţi de la Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava a fost selectată de organizatorii evenimentului ştiinţific şi industrial „Laval Virtual” 2015, din Franţa, pentru a lua parte la competiţia studenţească internaţională de tehnologii ale realităţii virtuale şi augmentate „Virtual Fantasy”, categoria Limited Time. Competiţia se va desfăşura pe o durată de 30 de ore, timp în care studenţii vor trebui să-şi demonstreze capacităţile tehnice şi de lucru în echipă, precum şi rezistenţa la efort intelectual susţinut, în vederea implementării unei aplicaţii interactive 3D, potrivit unui comunicat al USV.
În acest sens, Constantin Sandu, Sergiu Grigoriev şi Deryck Lucian Tomiuc, studenţi înscrişi la programe de studiu de licenţă şi de masterat în cadrul Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, vor efectua o deplasare în localitatea Laval, Franţa, în perioada 6-10 aprilie 2015, însoţiţi de prof. univ. dr. ing. Adrian Graur.
Studenţii au fost selectaţi ca urmare a bunelor rezultate obţinute în cadrul unei competiţii asemănătoare, organizate în octombrie 2014 la Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava – 25h@USV –, în care participanţii au avut la dispoziţie 25 de ore pentru a-şi demonstra abilitățile tehnice și creative în lucrul cu tehnologiile noi.
„Laval Virtual” (aflat la cea de-a 17-a ediţie în 2015) este unul dintre evenimentele majore pe plan internaţional în ceea ce priveşte realitatea virtuală şi augmentată, adunând în fiecare an cercetători şi companii de prestigiu activând în aceste domenii. În anii trecuţi, alte echipe de studenţi ai Universităţii “Ștefan cel Mare” din Suceava au susţinut cu succes la Laval, în faţa unui public numeros, proiectele lor tehnice din domeniul realităţii augmentate.
Echipa de cadre didactice coordonatoare din acest an, constituită din prof. univ. dr. ing. Adrian Graur, şef lucrări dr. ing. Remus Prodan, şi conf. univ. dr. ing. Radu-Daniel Vatavu, consideră această participare a Universităţii “Ștefan cel Mare” din Suceava la competiţia „Laval Virtual” 2015 ca fiind una importantă pentru revalidarea, într-un context internaţional competitiv, a cunoştinţelor şi capabilităţilor tehnice hardware şi software ce pot fi dobândite de studenţi în cadrul Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din Suceava.