Un echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, aflat în serviciu pe strada Calea Cernăuţi din localitate, a efectuat, joi, semnal regulamentar de oprire, prin punerea în funcţiune a semnalelor acustice şi luminoase ale autospecialei, unui autoturism înmatriculat în Marea Britanie, însă, conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea.
Aproape 4 km au urmărit poliţiştii maşina, iar în zona unei staţii peco din localitate, într-o curbă la dreapta, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu parapetul metalic de protecţie, după care a pătruns pe contrasens, pe podul care traversează râul Suceava, unde s-a oprit.
La volanul autoturismului, polițiștii au identificat un tânăr de 20 de ani din localitate, iar în urma interogării bazei de date, s-a constatat că acesta figurează cu permisul de conduce suspendat din 23.01.2015, până în data de 22.04.2015.
El s-a ales cu dosar penal.