La Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a avut loc, vineri, lansarea programului de cooperare pentru bune practici medicale, Suceava 2015, program ce are ca deviză „Îndrăznește să fii sănătos!”. În proiectul lansat este implicată şi Universitatea Acibadem Turcia, ce a obţinut aprobarea Ministerului Educaţiei pentru a-şi deschide propria Universitate de medicină în care îşi formează personalul medical. Totodată, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, prin Departamentului de Sănătate şi Dezvoltare Umană, a fost invitată în proiect.
Patru parteneri respectiv, Spitalul Județean de Urgență Suceava, Acibadem Hospitals Group Turcia, Acibadem University Turcia și Worldmed International Services România sunt implicați în cadrul acestui program. Joi, participanții la manifestare au vizitat cele mai importante mari unități medicale din județ şi au luat parte la două ateliere de lucru, iar vineri, a fost semnat un parteneriat între instituțiile participante la program.
Primul pas în ce privește concretizarea practică este efectuarea unui număr de 14 operații ale pacienților de către specialiști româno-turci.
Un renumit chirug ortoped turc, specializat în chirurgia mâinii, va opera alături de cadre medicale ale Secției Ortopedie a spitalului judeţean. Managerul Spitalului Judeţean Suceava, Vasile Râmbu, a declarat că programul de cooperare în specialitatea ortopedie şi traumatologie este un prim pas între medicii suceveni ortopezi şi chirurgul turc.
„Împreună, au evaluat şi selectat un număr de 14 cazuri. În următorul pas, se vor face operaţiile chirurgicale la spitalul din Suceava. Acest program îşi propune, într-un termen de un an de zile, colaborări pe palierele evaluare şi intervenţie la faţa locului, cu specialişti din Spitalul Judeţean şi de la Acibaden. Pe lângă ortopedie, vor fi colaborări româno-turce în secţiile oncologie, neurochirurgie, obstretică-ginecologie, chirurgie pediatrică şi chirurgie generală”, a spus Râmbu.
Colaborarea mai vizează consolidarea standardului de calitate al serviciilor medicale româneşti, creşterea performanţei şi satisfacerea aşteptărilor pacienţilor.