O femeie de 32 ani, din municipiul Rădăuţi, a anunţat Poliția după ce persoane necunoscute au pătruns într-un magazin de pe strada Călăraşi din localitate şi au sustras mai multe bunuri.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în seara zilei de 24 martie, prin forţarea uşii de acces a magazinului, persoane necunoscute au pătruns în interior, de unde au sustras obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte şi un laptop.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de poliţiştii în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.