Un bărbat de 31 ani, din municipiul Suceava a anunţat Poliţia după ce, marţi, în timp ce se afla pe strada Zorilor din localitate, i-a fost sustrasă o sumă de bani.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în jurul orei 20.00, în timp ce victima umbla în portbagajul autoturismului proprietate, parcat pe strada Zorilor, i-a fost sustras portofelul în care avea suma de 1.200 lei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de poliţiştii, în vederea identificării autorului şi recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.