Rodica Nichiforiuc este la rândul ei unul din polițiștii de frontieră condamnați la 5 ani de închisoare în dosarul „Şpaga la Siret”. Și pentru ea, ca și pentru majoritatea colegilor ei inculpați în același dosar, vestea că va ispăși 5 ani de detenție a luat-o prin surprindere.
Imediat după ce a fost reținută, iar ulterior arestată, Rodica a renunțat la a mai fi polițist de frontieră. A ales că transforme pasiunea pentru cai într-o afacere. Împreună cu soțul ei, Puiu Nichiforiuc, a deschis la Hardic, comuna Horodnic de Sus, Şcoala de echitaţie „Cai de Legendă”. Locaţia aleasă este una mirifică, în pădure, acolo unde se poate ajunge doar străbătând un drum forestier între Horodnic de Jos şi Hardic.
Cei mai pasionaţi de acest sport sunt copiii şi adulţii. Proiectul de înfiinţare a unei şcoli de echitaţie a fost pus în practică în urmă cu trei ani, după ce Rodica a primit un teren de aproximativ două hectare de la bunica sa la câţiva kilometri de Rădăuţi.Unul din prietenii acestui loc mirific este Monica Anghel care nu de puține ori a ales să se relaxeze pe aceste locuri. Îi place echitația, iar zona și oamenii de aici au atras-o .
La herghelia situată într-un loc idilic se plimbă agale cai de o frumuseţe rară. Din oricare parte ai privi un cal, bogăţia de forme şi graţie, este aceeaşi. Nici un animal nu poate degaja atâta senzaţie de forţă şi respect ca un cal alergând. Zeci de persoane de toate vârstele sunt atraşi de caii de rasă de la Hardic. Unii vor să facă performanţă, dar cei mai mulţi caută să se relaxeze în timp ce învaţă să călărească un cal pur sânge. Şcoala de echitaţie deschisă la marginea pădurii, într-un loc desprins parcă din picturile lui Grigorescu, trage tot mai mulţi oameni care încep să descopere acest sport nobil ce îmbină exerciţiul fizic cu relaxarea şi dragostea faţă de animale.
„Am început această afacere datorită unei pasiuni care s-a concretizat în momentul în care campionul nostrum a ajuns acasă , fratele meu sportive de performanţă, cu zece ani de experienţă, legitimate la Clubul Steaua ,cu 10 ani de experienţă în domeniu. de faţă timp După revenirea lui acasă, am discutat şi am căzut de acord să deschidem o şcoală de echitaţie mai ales că aveam acest teren donat de bunica mea. Apoi ,ideea a fost întărită de reacţia celor două fiice care urcaseră pe cai şi nici nu mai vroiau să coboare. Sunt passionate de cai aşa cum eram şi eu la vârsta lor şi aşa sunt şi acum iar una dintre ele, Iris a participat déjà la competiţii hipice . Aceşti factori ne-au determinat să deschidem o şcoală de echitaţie ,să dezvoltăm cu pasiune şi dăruire o afacere de familie pentru noi şi pentru cei care iubesc acest sport”, ne spunea când era în libertate spus Rodica Nichiforiuc.
Iris, în vârstă de 15 ani, fiica cea mică a soţilor Rodica şi Nelu Nichiforiuc, face echitaţie de la vârsta de şase ani,participând déjà la competiţii hipice de echitaţie sau cu obstacole desfăşurate pe Hipodromul din Rădăuţi sau în ţară.
Fetiţa a participat la Concursul hipice din țară și străinătate.
În grajdul de la Hardic sunt 12 cai de rasă , unul mai frumos decât celălalt care sunt antrenaţi zilnic. Rase precum Shagya Arab, Sport Românesc , Semigreu Românesc , Pur Sânge arab dar şi Zmeu, un ponei Shetland de jumătate de metru , sunt exemplarele care pot fi văzute şi admirate la Şcoala de Echitaţie Cai de Legendă. Toţi caii sunt însă graţioşi, inteligenţi, atletici şi plini de energie. Întreţinerea lunară a unui asemenea exemplar ajunge la 300 euro pe lună. Caii au participat la nenumărate expoziţii din ţară, dar şi la evenimente culturale.
Clubul Cai de Legendă a organizat tabere de echitaţie unde copii au învățat din tainele călăriei și au încercat să facă performanță. Rodica Nichiforiuc a fost inima și sufletul acestor organizări.
Cu tot respectul si compasiunea pentru doamna respectiva, insa sunt un mare amator de sport si din cate stiu echitatia este un sport foarte scump, dar culmea…se castiga fff putin. Deci..de unde a avut banii pentru pornirea afacerii? Personalitati ca Monica Anghel nu cred ca sunt cazate zilnic la pensiune, iar oamenii de rand nu cred ca fac coada pentru lectiile de calarie. Ori la un calcul simplu 12 cai x 300 de euro = 3600 de euro lunar costa intretinerea cailor. Deci repet intrebarea…de unde a avut banii pentru pornirea afacerii?