În vederea promovării pe plan internațional a potențialului turistic al județului Suceava și a Paștelui în Bucovina, Consiliul Județean Suceava, prin intermediul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică, a participat la prima ediție a Târgului de Turism al Republicii Moldova, eveniment organizat în perioada 5-8 martie 2015, la Palatul Republicii, în centrul orașului Chișinău din Republica Moldova.
Peste 4700 de vizitatori, precum și reprezentanți ai masss mediei locale, au trecut pragul unicului târg de turism din Republicii Moldova din cursul anului, unde au fost prezentate cele mai noi tendințe din industria turismului.
Prima ediţie a târgului a reunit firme de profil, agenţii de turism şi tour – operatori, hoteluri şi pensiuni, organizaţii de promovare a turismului din Moldova, Bulgaria și România, care au prezentat oferta turistică a sezonului estival, dar nu numai.
La deschiderea oficială au luat parte președintele Federației pentru Promovarea Turismului din Republica Moldova, Alexandru Filipschi, și doamna Corina Martin, președintele Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România.
Consiliul Județean Suceava a beneficiat de un stand cu o suprafaţă de 8 mp, principalul obiectiv constituindu-l promovarea Paştelui în Bucovina şi a ofertelor turistice specifice sărbătorilor pascale. De asemenea, nu au lipsit ofertele turistice pentru anul 2015, propuse de asociațiile turistice de profil și operatorii de turism locali.
Pentru a asigura o mai bună vizibilitate a tradițiilor și obiceiurilor pascale din zonă și pentru a crește atractivitatea standului, un meșter popular a oferit demonstrații de încondeiere a ouălor.
Materialele de informare și promovare turistică puse la dispoziția vizitatorilor, cu titlu gratuit, au constat în hărți turistice, broșuri de prezentare generală a județului în limbile română și rusă, CD-uri de prezentare a turismului balnear, calendarul evenimentelor turistice din județul Suceava, pliante de la diferite structuri de primire turistică și programul ”Paștele în Bucovina 2015”.
Pe parcursul celor 4 zile de târg, persoanelor interesate li s-au furnizate informații cu privire la: obiectivele și atracțiile turistice din județ, evenimentele anuale organizate de Consiliul Județean, infrastructura turistică (infrastructura de transport, infrastructura de cazare și de alimentație publică, infrastructura de agrement, infrastructura de tratament), tipurile de turism practicate în județ, ofertele pentru sărbătorile pascale, precum și materiale de promovare turistică.