Un tânăr de 26 ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea, luni, autoturismul, pe str. Mărăşeşti din localitatea de domiciliu, în momentul în care a ajuns la trecerea de pietoni semnalizată prin indicator şi marcaj rutier amplasată în faţa unei instituții de învățământ, datorită neacordării de prioritate, a surprins şi accidentat uşor o minoră, de 16 ani, care traversa strada regulamentar.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.