Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunţat, miercuri, că Centrul Cultural Bucovina va fi finalizat la începutul lunii iulie. El susţine că acesta va beneficia şi de un cinematograf 3D, astfel încât sucevenii să nu mai meargă prin judeţele vecine pentru a vedea filme.
„Discutăm de dotările pentru toate cele trei etaje, plus etajul tehnic. Mai sunt scoase la licitaţie o serie de lucrări care au apărut suplimentar: structură rezervor, instalaţii electrice rezervor, instalaţii incendii interioare, utilităţi, hidranţi. Ne dorim ca această licitaţie să decurgă normal, fără contestaţii şi întârzieri, astfel încât să ne putem respecta promisiunea şi, la începutul lunii iulie, să avem gata Centrul Cultural Bucovina. Suntem aproape de finalizare şi ăsta e lucrul cel mai îmbucurător”, a spus Lungu.
Astfel, la centrul Cultural Bucovina am putea avea un cinematograf 3D cu rezoluţie 4K.
„Sunt organizate două licitaţii, din care cea mai mare, de 2.036.379 de lei, este pentru dotări, valoarea cea mai mare fiind pentru o instalaţie 4K, 3D și ecranul aferent – 819.644 lei, echipamente de scenă – 693.335 lei, birouri, scaune, draperii, mochete – 283.659 lei”, a mai spus Lungu.