Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Ziua Porţilor Deschise, în subunităţile de pompieri sucevene

ziua pompierilorPompierii militari suceveni vor organiza „Ziua Porţilor Deschise”, atât la sediul inspectoratului din municipiul Suceava, str. Universităţii nr.14, cât şi la sediile subunităţilor din judeţ – Fălticeni, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Gura Humorului, Solca, Siret şi Vicovu de Sus, vineri, 27 februarie a.c., între orele 10:00-14:00.

like-facebookCu această ocazie, vizitatorilor le vor fi prezentate mijloacele de primă intervenţie în caz de situaţii de protecţie civilă şi modul de folosire a acestora. De asemenea, vor putea beneficia de informaţii privind riscurile potenţial generatoare de situaţii de urgenţă de la nivelul judeţului, regulile de comportare în situaţii de urgenţă, principalele cauze de incendiu şi modul de prevenire, importanţa educaţiei antiincendiu în familie, dar şi necesitatea supravegherii permanente a copiilor.

Pe timpul acestor activităţi, cadrele Inspecţiei de Prevenire vor distribui pliante, flyere, stickere cu mesajele campaniilor naţionale F.O.C. – „Flăcările omoară copii” şi R.I.S.C. – „Siguranţa nu este un joc de noroc”, dar şi „Nu tremur la cutremur”.
„Nu în ultimul rând, amintim prezenţa colegului nostru Olly, câinele de căutare/salvare al pompierilor militari suceveni, specializat în căutarea victimelor rezultate în urma cutremurelor”, se arată într-un comunicat al ISU Suceava.

Se împlinesc 82 de ani de la legiferarea înfiinţării primelor structuri cu atribuţii de protecţie civilă din ţara noastră, prin semnarea Înaltului Decret Regal de catre regele Carol al II-lea şi publicarea în Monitorul Oficial al României a Regulamentului Apărării Pasive contra atacurilor aeriene.

Pentru marcarea acestui moment aniversar, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava organizează evenimente ce au ca scop informarea cetăţenilor asupra riscurilor prezente în comunitate, popularizarea măsurilor specifice de prevenire a manifestarii acestora, dar şi regulile de comportare în cazul producerii situaţiilor de urgenţă.

Astfel, în perioada premergătoare acestui eveniment, specialişti ai protecţiei civile au desfăşurat activităţi de informare a populaţiei asupra riscurilor prezente în comunitate şi au popularizat măsurile specifice de prevenire a manifestării acestora şi a regulilor de comportare în caz de dezastre. De asemenea, a fost informat Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava cu privire la semnificaţia Zilei Protecţiei Civile şi, prin intermediul aceleiaşi instituţii, elevii din toate şcolile sucevene au fost invitaţi la sediile subunităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă sucevean, cu ocazia Zilei Porţilor Deschise.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*