Un tânăr de 22 de ani, din comuna Marginea, a mers la Poliţie după ce, susţine el, a fost agresat de un agent de pază de la un club din localitate.
Duminică noapte, el a mers la club cu doi prieteni, ocazie cu care, la bar, a avut o discuţie cu unul din agenţii de pază, legată de una din cliente.
„Ulterior, în jurul orei 03.00, când a părăsit clubul, victima a fost acostată de agentul de pază, care fără motiv, l-a lovit cu pumnii. Cercetările continuă, urmând ca la finalizarea acestora să se dispună procedural”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceva.