Incendiul de la Poiana Stampei a distrus, pe lângă biserica monument istoric, şi obiecte importante, unice, cum ar fi nişte candelabre de pe vremea lui Carol I. Se pare că focul a pornit de la un scurtcircuit care s-a produs la instalaţia de alimentare a unui calorifer electric lăsat sub tensiune, iar focul s-a extins la întreaga clădire.
„Aseară, pompierii militari au lucrat pentru îndepărtarea elementelor de construcţie afectate de incendiu şi pentru lichidarea ultimelor focare,
iar misiunea a fost continuată, cu un echipaj şi o autospecială,
inclusiv pe timpul nopţii. Incendiul a fost declarat lichidat astăzi, 19
februarie, la ora 11:25”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.
Biserica cu hramul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil a fost construită din lemn, între 1883 şi 1885, cu aprobarea imperială a lui Francisc Iosif I şi este considerată monument istoric. Catapeteasma a fost pictată de pictorul bucovinean Epaminonda Bucevschi.
„Este prima biserică din ţara noastră care a fost construită în cinstea unei ceremonii religioase, a unei cununii a lui Rudolf şi Ştefania. Aveam în sfânta noastră biserică trei mari policandre de la Carol I rămase şi care s-au distrus în totalitate datorită acestui incendiu”, a declarat preotul paroh Dragomir Şbanca.