Deputatul PNL Alexandru Băişanu este supărat pe colegii din PNL, respectiv pe foştii democrat liberali. El susţine că aceştia nu respectă statutul partidului.
În Consiliul Național al PNL din 31 ianurie 2015 s-a stabilit că organizațiile județene vor fi conduse de doi co-președinți, în cazul de față Gheorghe Flutur-PDL-PNL şi Alexandru Băişanu- PNL, iar conducerea organizațiior județene este asigurată de Comitetul Județean executiv și Biroul Județean Politic al PNL comasate paritar de la cele două partide.
Comitetul Județean Executiv la nivelul județului Suceava potrivit parității este alcătuit din 29 persoane din care 13 de la PNL care inclus pe președintele organizației și încă 3 membri parlamentari –Surugiu Radu, Steliana Miron și Dumitru Pardău, iar de la 19 membri cu tot cu preșdintele organizației PDL,Gheorghe Flutur și încă doi parlamentari,Sanda Maria Ardeleanu și Ioan Bălan. Potrivit lui Bășanu, toate discuțiile au decurs normal până când „ni s-a transmis că de la vechiul PNL nu vor face parte 13 persoane ci 12 membri” .
„În momentul acela, nu pentru că sunt eu războinicul luminii, nu pentru că aș avea vreun interes, ci pentru că am citit statutul PNL și pentru că am vrut să-l pun în aplicare, le-am explicat colegilor din PDL, inclusiv co-președintelui Gheorghe Flutur, egalul meu pe linie de partid, că statutul și prima hotărâre luată în primul congres de după unificare scoate în evidență clar că parlamentarii aleși în județul Suceava sunt membri de drept al Comitetului Județean Executiv. Lucrurile nu au fost luate în considerare de domnul Gheorghe Flutur, ba mai mult, în timpul ședinței a fost sunat domnul Barbu și domnul Marius Petrache de la PNL, care ne-a spus că așa s-a hotărât la nivel central al PNL, fără ca organizația județeană Suceava să știe, fără a i se cere un punct de vedere, fără a avea o discuție dinainte.Transmit domnului secretar general Petrache de aici de la Suceava,din Bucovina, că eu nu port discuții cu domnia sa sau cu domnul Popescu, eu port discuții cu secretarul general al Partidului Național Liberal în funcție, ca instituție în partid. Iar instituția abilitată la buna veghere a hotărârilor și acum, în speță, prima hotărâre a primului congres, este ca toți parlamentarii să facă parte din Comitetul Județean Executiv. Nimeni, nici o instituție a partidului, la orice nivel, nu poate sub nicio formă nu poate să încalce această hotărâre. Domnul Petrache, aici s-a aflat într-o mare eroare. Evident, pentru că am fost conștient că am putea bloca constituirea acestui comitet, am semnat hârtia la rugămintea domnului Petrache pentru a nu da un semn negativ vizavi de dorința tuturor de unificare a celor două organisme, însă dacă lucrurile rămân așa se încalcă statutul. Voi face toate diligențele la nivelul organizației județene și mă voi adresa instanței dacă nu se respectă statutul. Atunci de ce mama naibii mai facem statut dacă nu îl respectăm? Ar trebui să ne ghidăm la cum bate vântul și cum ne vine azi la interes!!!”, a spus Băișanu .