Inspectorii muncii au efectuat 76 de controale, în luna ianuarie, în domeniul Securităţii şi Sănătăţii în Muncă. În urma controalelor efectuate s-au aplicat un număr de 77 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 14.500 lei. De asemenea, potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, în ianuarie au avut loc şapte accidente de muncă.
De asemenea, în cursul lunii ianuarie 2015 la Inspectoratul Teritorial de Muncă s-au înregistrat un număr de 86 petiţii primite; 77 petiţii soluţionate; 29 contracte colective de muncă şi acte adiţionale şi 77 consultanţe legate de contractele colective de muncă.