Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Primarul de Fălticeni: Îmi doresc chiar de mâine să înceapă lucrările în parcul Nada Florilor

Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman

Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman

Primarul de Fălticeni, Cătălin Coman, a declarat, marţi, la semnarea  contractului de lucrări pentru proiectul „Înfiinţare infrastructură de agrement Nada Florilor”, că acesta este cel de-al treilea contract de mare valoare pe care îl semnează fără vreo contestaţie şi speră ca în cel mai scurt timp să înceapă lucrările.

S-a lucrat temeinic la acest proiect, cu seriozitate maximă. Suntem la al treilea contract de valoare mare, îl semnăm fără să avem vreo contestaţie de nicăieri. Le mulţumesc colegilor din Primărie. Îmi doresc ca, chiar de mâine sau în cel mai scurt timp, să înceapă efectiv lucrul în parcul Nada Florilor pentru că vrem să cheltuim aceşti bani şi să îl inaugurăm”, a declarat Coman.

Coman.

Constructorii dau asigurări că lucrările vor începe în maxim zece zile şi au promis că vor finaliza treaba la timp, la standare ridicate din punct de vedere tehnic.

Parcul de agrement urmează a fi realizat de asocierea SC DA VINCI CONSTRUCT & PROIECT SRL,  SC CRIDUS  CONSTRUCT  SRL şi SC ALTERNATIV ENERGY SOLUTION SRL.

like-facebookProiectul „Înfiinţare infrastructură de agrement Nada Florilor” este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Domeniul de intervenţie 5.2 – Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterii calităţii serviciilor turistice. Valoarea totală a proiectului este de 13.504.358,44 lei.

Prin proiect se vor realiza următoarele investiţii: o piscină acoperită (în suprafaţă de 1.132,90 mp); un bazin de înot dotat cu o trambulină (în suprafaţă de 325,00 mp); o piscină pentru adulţi dotată cu un topogan(în suprafaţă de 300,00 mp); o piscină pentru copii dotată cu un topogan (în suprafaţă de 73,00 mp); un teren pentru activităţi sportive (în suprafaţă de 700,00 mp); o pistă de ciclism.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*