Un ţigan cu domiciliul în comuna Şcheia are de prestat nu mai puţin de 3.975 de ore de muncă în folosul comunităţii. Pentru că nu poate executa mai mult de opt ore de muncă pe zi, şi asta doar în zilele lucrătoare, lui Marinică Rostaş i-ar trebui minim doi ani pentru a-şi „stinge” datoriile. Totuşi, pentru a ajunge la liman, el trebuie să îndeplinească o altă condiţie: să nu mai primească nici o amendă în perioada următoare.
În total, în ultimii ani, Marinică Rostaş a adunat sancţiuni contravenţionale în valoare de 64.400 de lei, o mică avere. Cum are domiciliul în comuna Şcheia, toate aceste amenzi au ajuns la administraţia locală de aici, care este obligată prin lege să le recupereze.
În mod normal, persoane precum Marinică Rostaş ştiu că nu pot fi executate silit pentru simplul fapt că nu au mai nimic drept avere, iar sursele financiare legale sunt inexistente.
Pentru ca administraţia locală să se poată scădea în contabilitate cu aceste sume pe care nu le va recupera niciodată există varianta transformării sancţiunilor contravenţionale în ore de muncă în folosul comunităţii.
Este vorba de o operaţiune extrem de laborioasă, care necesită luni de zile şi un volum de muncă extraordinar, iar în final sunt toate şansele ca rezultatul să fie zero barat.
„După ce instanţa de judecată se pronunţă în privinţa transformării amenzii în muncă în folosul comunităţii, atât primăria cât şi contravenientul primesc o comunicare. Urmează mai apoi ca el să-şi dea acordul pentru efectuarea acelor ore de muncă, iar dacă acceptă să presteze activităţile pe care i le propunem se întocmeşte un grafic pe care trebuie să-l respecte. Chiar şi aşa este foarte dificil, pentru că nimeni şi nimic nu-l opreşte să se răzgândească. În plus, dacă munceşte trebuie să trimit oameni de la primărie pentru a-l supraveghea”, a arătat Vasile Andriciuc, primarul comunei Şcheia.
În cazul în care posesorul amenzilor „fără număr” nu doreşte să muncească, dosarul este retrimis la instanţă, care ia act de refuz şi mai apoi trebuie din nou să se pronunţe cu privire la modalităţile în care contravenientul poate fi constrâns să se achite de obligaţii.
Partea bună pentru administraţiile locale după tot acest carusel al hârtiilor este că reuşesc să-şi şteargă din contabilitate datoriile care trebuie recuperate. Din păcate, viteza cu care se şterg aceste datorii în urma proceselor în instanţe este net inferioară celei cu care indivizii certaţi cu legea reuşesc să adune amenzi.
Numai la nivelul Primăriei Şcheia amenzile totale însumează 2,88 de milioane de lei. Până acum s-a reuşit trimiterea în instanţele de judecată a 114 dosare, cu o sumă de 156.548 de lei, reprezentând 12.275 de ore de muncă în folosul comunităţii, în timp ce alte 90 de dosare sunt pregătite pentru a fi trimise pe mesele judecătorilor.
„Suntem într-un adevărat cerc vicios din care toată lumea are de pierdut. Din punctul meu de vedere trebuie făcută o analiză serioasă în vederea găsirii unor soluţii cu adevărat viabile pentru a rezolva o problemă cu care se confruntă toată ţara de ani de zile”, a concluzionat primarul Vasile Andriciuc.
Sursa: Monitorul de Suceava
„ Un cetățean de etnie romă…..”