Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Incredibil! Cum dispar 53 de kilometri de drum în judeţul Suceava, dintr-o greşeală

indicatorToate datele de pe un indicator rutier instalat pe DN 17, la ieşirea de pe un tronson al şoselei de centură a Sucevei, sunt eronate, arătând că între Dej şi Cluj-Napoca ar fi o distanţă de trei kilometri, în realitate fiind 56 de kilometri, iar de la Suceava la Gura Humorului ar fi 145 de kilometri.

like-facebookIndicatorul a fost instalat sâmbătă la ieşirea de pe şoseaua de centură a Sucevei pe DN 17 şi arată că între Suceava şi Gura Humorului distanţa ar fi de 145 de kilometri, în condiţiile în care aceasta este de 36 de kilometri.

Acelaşi indicator arată că de la Suceava la Câmpulung Moldovenesc sunt 148 de kilometri, în realitate distanţa fiind de 58 de kilometri

Pe indicatorul rutier este menţionat şi că de la Suceava şi până la Bistriţa ar fi 159 de kilometri, în condiţiile în care distanţa este de 187 de kilometri.

Conform indicatorului, de la Suceava şi până la Dej sunt 179 de kilometri, în condiţiile în care distanţa reală este de 251 de kilometri, iar până la Cluj Napoca – 182 de kilometri, când distanţa este de 310 kilometri.

Potrivit datelor de pe spatele indicatorului, acesta a fost executat de o firmă de semnalizare rutieră din judeţul Timiş.

Cu doar 400 de metri înaintea acestui indicator este montat, de mai mulţi ani, un alt panou rutier pe care sunt scrise datele corecte.

Lucrările la primul tronson al şoselei de centură a municipiului Suceava sunt aproape finalizate, în prezent fiind instalate indicatoare rutiere şi se încheie montarea de parapete.

Primul tronson al şoselei de centură a municipiului Suceava, de 5,2 kilometri, care face legătura între DN 2 şi DN 17, urma să fie deschis la sfârşitul lunii decembrie 2014, dar termenul a fost prelungit până la mijlocul lunii ianuarie, iar acum se estimează că săptămâna viitoare ar urma să fie recepţionat.

CNADNR a selectat, în 5 noiembrie 2014, asocierea formată din firmele bucureştene Teo Trans şi Straco pentru a finaliza lucrările la tronsonul de 5,2 kilometri al şoselei de centură a Sucevei, care face legătura între DN 2, zona Pătrăuţi, şi DN 17, în localitatea Şcheia, iar termenul de execuţie a lucrărilor, conform contractului, era de 45 de zile, valoarea totală fiind de 5,8 milioane de lei.

Lucrările la acest tronson erau realizate 97 % la data la care a fost semnat contractul, iar pentru a fi deschis circulaţiei trebuiau reabilitaţi 4.000 de metri pătraţi care au fost deterioraţi din cauza stopării lucrărilor, executate marcaje şi montate parapete metalice pe o lungime de 6,1 kilometri. Totodată, s-au montat 165 de stâlpi de iluminat, în condiţiile în care vor fi luminate pe timp de noapte atât intrarea de pe DN 2, cât şi sensul giratoriu din zona de intrare pe DN 17, aşa numitul “zid al morţii”, unde din cauza unui pilon de la un pod al şoselei de centură s-au produs mai multe accidente soldate cu decesul a patru persoane.

CNADNR a reziliat în 15 septembrie 2014 contractul de execuţie a lucrărilor la şoseaua de centură a municipiului Suceava cu firma SCT, fostă SCCF-Grup Colas, întrucât aceasta nu a respectat termenele de finalizare a lucrării.

Pentru celelalte două tronsoane ale acestui drum, realizate în proporţie de 80 la sută, ar trebui alocată o sumă de 80 de milioane de lei.

Lucrările la şoseaua de centură trebuiau terminate iniţial în 2012, dar au fost extinse termenele mai întâi pentru noiembrie 2013, apoi pentru iulie 2014, constructorul angajându-se ulterior să termine primul tronson la 15 septembrie 2014.

Sursa: Gandul.info


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Incredibil! Cum dispar 53 de kilometri de drum în judeţul Suceava, dintr-o greşeală | MoldovaNews.ro

Lăsați un comentariu

*