Un scandal uriaş provocat de cinci persoane la intrarea într-un club din municipiul Suceava, pe 18 ianuarie, s-a finalizat cu reţinerea a trei indivizi.
La data respectivă, un grup de tineri necunoscuţi care intenţionau să intre în clubul respectiv, au fost opriţi de către agenţii de pază la intrare, nefiindu-le permis accesul în interior întrucât erau cunoscuţi ca persoane turbulente.
În urma refuzului agenţilor de pază, câţiva din tinerii respectivi s-au manifestat violent, după care au părăsit zona. Cei doi agenţi de pază, şi-au exprimat poziţia procesuală rezervându-şi dreptul de a nu depune plângere prealabilă sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Cu toate acestea, având în vedere pericolul social generat de astfel de atitudini şi comportamente care aduc atingere valorilor comunitare şi pot induce o stare de nesiguranţă în special în rândul tinerilor care frecventează astfel de locaţii cu scopul de a se distra în mod civilizat, poliţiştii s-au autosesizat şi au demarat cercetări întocmind un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În baza investigaţiilor efectuate şi după coroborarea tuturor elementelor pentru asigurarea materialului probator, vineri, în măsurilor investigative dispuse au fost identificaţi tinerii implicaţi, respectiv Ioan C., de 27 ani, Ioan H., de 22 ani, ambii din comuna Dărmăneşti, Andrei C., de 22 ani, din comuna Pătrăuţi, Traian U., de 19 ani şi Mihai I., de 20 ani, ultimii doi localnici.
În baza probatoriului administrat, s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de cei cinci sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, urmând să se dispună procedural.
Faţă de Andrei C., Traian U. şi Mihai I., s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-au emis ordonanţe de reţinere pe timp de 24 ore, aceştia fiind introduşi în arestul IPJ Suceava.