Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Ajutorul de şomaj va fi plătit pe card

someri ajofmŞomerii suceveni şi-ar putea ridica drepturile prevăzute de lege cu ajutorul cardului. Potrivit conducerii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava, există deja un proiect în curs de implementare la nivel naţional, intitulat „Acţiunea prepaid! – Soluţie de reformare şi modernizare a serviciilor publice de ocupare, prin implementarea unui sistem modern de plată a indemnizaţiei de şomaj”, scrie ziarulevenimentul.ro. În cadrul proiectului va fi implementat şi cardul „Prepaid”, un instrument financiar pentru achitarea indemnizaţiei de şomaj. Scopul urmărit este eficientizarea activităţii, prin furnizarea noii facilităţii self-service, grupul ţintă al a proiectului fiind 80 de şomeri din cadrul celor 43 de agenţii de ocupare a forţei de muncă din ţară.
like-facebook„Prin implementarea acestui instrument de plată la nivel naţional se urmăreşte întărirea capacităţii Serviciului public ocupare, precum şi îmbunătăţirea serviciilor furnizate de acesta persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă”, precizează responsabilii AJOFM.
„Acţiunea prepaid!”
Proiectul „Acţiunea prepaid!-Soluţie de reformare şi modernizare a serviciilor publice de ocupare, prin implementarea unui sistem modern de plată a indemnizaţiei de şomaj” susţine îndeplinirea angajamentelor din Planul Naţional de Reformă 2011-2013, prin activităţi complementare la cele desfăşurate de Serviciul public de ocupare. Printre acestea se numără investiţii în modernizarea Serviciului public de ocupare; mutarea centrului de greutate al serviciilor cât mai aproape de domiciliul clienţilor; acţiune în reţelele actori sociali relevanţi pentru stimularea ocupării; asistarea metodică, atât a personalului Serviciului public de ocupare, cât şi a clienţilor, în schimbarea atitudinii şi nivelului de deprinderi necesare acţiunii pe piaţa muncii.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*