Accident, miercuri după-amiază, pe DJ 174 F, pe raza comunei Șaru Dornei. Un tânăr de 25 de ani, din comuna Panaci, în timp ce conducea autoturismul, s-a angajat în depăşirea unui vehicul cu tracţiune animală, pătrunzând pe sensul opus de deplasare, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de o femeie de 24 de ani, din municipiul Vatra Dornei.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a celor doi conducători auto, precum și a unui bărbat de 33 de ani, din municipiul Vatra Dornei, pasager în autoturismul condus de femeie şi a unei tinere de 26 de ani, din localitate, pasageră în autoturismul condus de tânărul de 25 de ani.
„Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.