Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Un tânăr băut a intrat cu maşina într-un stâlp, apoi într-un gard, din cauza vitezei

politie scandal 2Accident, joi noapte, pe strada Ion Creangă din Fălticeni. Un tânăr de 24 ani, din comuna Rădășeni, în timp ce conducea autoturismul pe str. Ion Creangă din municipiul Fălticeni, datorită neadaptării vitezei de deplasare pe un carosabil acoperit cu polei, a derapat și a intrat în coliziune cu un stâlp din beton, iar apoi în gardul a două proprietăți învecinate.

like-facebookÎn urma accidentului nu au rezultat victime, iar la verificarea autorizaţiei de circulaţie provizorie, polițiștii au constatat faptul că termenul de valabilitate al numerele este expirat din 18.10.2014, iar conducătorul auto nu este posesor de permis de conducere.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural”, potrivit unui comunicat al IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*