O femeie de 47 de ani din comuna Dorna Arini a anunţat Poliţia după ce hoţii i-au călcat pragul casei de pe raza municipiului Vatra Dornei.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada 10 ianuarie 2015, ora 19.00 – 11 ianuarie 2015, ora 15.30, în lipsa membrilor familiei, prin forțarea geamului termopan de la bucătăria situată la parterul imobilului, persoane necunoscute au pătruns în locuinţă, iar din interior a sustras 4 telefoane mobile defecte, bijuterii din argint și obiecte de îmbrăcăminte, bunuri în valoare de aproximativ 1.000 lei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.