În anul 2014, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava au fost înregistrate 28.894 de apeluri SNAU 112. În medie, la nivelul IPJ Suceava au fost direcţionate zilnic 80 de apeluri 112.
Ca urmare a acestor sesizări, poliţiştii au efectuat 18.579 intervenţii. Din totalul apelurilor, însă, 10.315 au reprezentat apeluri abuzive, îndrumări, reveniri la apeluri. De asemenea, 2659 de apeluri nu s-au confirmat.
„Din nefericire există încă şi persoane care nu înţeleg utilitatea Sistemului Unic 112, apelarea abuzivă având ca rezultat utilizarea improprie a unor resurse importante”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.