Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Opt persoane accidentate pe pârtiile de schi din judeţ

partie-vatra-dorneiÎn perioada 30 decembrie 2014 – 3 ianuarie 2015, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava a acţionat cu un efectiv de aproximativ 110 jandarmi zilnic, desfăşurând misiuni de asigurare şi de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, atât independent, cât şi în cooperare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava şi urmărind prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar fi putut afecta liniştea cetăţenilor, potrivit unui comunicat al IJJ Suceava. De asemenea, au fost asigurate măsurile de ordine publică pentru buna desfăşurare a spectacolelor şi festivalurilor de datini şi obiceiuri, precum şi a manifestărilor de Revelion organizate în mai multe localităţi din judeţ.

like-facebookJandarmii din cadrul posturilor montane şi-au desfăşurat activităţile în zonele cu densitate mare de unităţi de cazare, în zonele de agrement şi în cele cu afluenţă considerabilă de turişti, în apropierea mănăstirilor, pe traseele turistice, precum şi pe pârtiile de schi şi sanie din Gura Humorului şi Vatra Dornei. Jandarmii montani au acordat sprijin, împreună cu lucrătorii Salvamont, unui număr de 8 persoane (3 bărbaţi şi 5 femei) care au suferit diverse accidentări pe pârtiile de schi. Persoanele au fost transportate la baza pârtiei, unde au primit ajutor medical de specialitate din partea echipajelor SMURD sau de Ambulanţă, în unele cazuri fiind necesară transportarea acestora la unităţile spitaliceşti.

În această perioadă, au fost aplicate un număr de 35 de sancţiuni contravenţionale pentru fapte de tulburare a ordinii publice şi au fost constatate 3 infracţiuni.

În ziua de 31 decembrie 2014, în jurul orei 15.00, un echipaj din cadrul Jandarmeriei Dolhasca, care asigura măsurile de ordine publică cu ocazia spectacolului de datini şi obiceiuri oraganizat în oraş, a intervenit pentru aplanarea unui conflict spontan între doi localnici.  În urma verificărilor, a rezultat faptul că N. M., de 27 de ani, s-a întâlnit pe stradă cu un bărbat în vârstă de 47 de ani şi pe fondul unor neînţelegeri anterioare, l-a lovit pe acesta în mod repetat în zona capului. Victima a fost preluată de un echipaj de Ambulanţă şi a fost transportată la Spitalul Municipal Fălticeni, unde a fost internată. Jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru săvârşirea unei fapte susceptibile de a fi infracţiunea de lovire şi alte violenţe.

În ziua de 31 decembrie, jandarmii din cadrul Detaşamentului de Intervenţie Suceava au depistat două persoane (o femeie şi un bărbat, cu vârsta de 44 de ani, ambii din municipiul Suceava) care comercializau petarde şi artificii în apropierea Complexului Comercial Bazar şi în Piaţa Mică din municipiul Suceava. Jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru săvârşirea unor fapte susceptibile de a fi infracţiunea de deţinere sau comercializare de obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele II –IV. Persoanele în cauză şi cele 61 de cutii cu petarde şi 54 de seturi artificii găsite asupra lor au fost predate Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava în vederea continuării cercetărilor.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*