Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

La Mănăstirea Slătioara se fac pregătiri pentru prima zi de Crăciun pe stil vechi

 

craciunCreștinii ortodocși de stil vechi se pregătesc pentru a sărbători pe 7 ianuarie, prima zi de Crăciun, sărbătorile lor de iarnă fiind decalate cu 13 zile în urma refuzului de a trece la Calendarul Gregorian, adoptat de majoritatea creștinilor.
 Biserica Ortodoxă de stil vechi din România are peste un milion de adepți și aproximativ 130 de biserici, schituri și mănăstiri, majoritatea construite după 1989.
Sediul Mitropoliei Bisericii Ortodoxe de stil vechi este în județul Suceava, la Mănăstirea Slătioara, unde obștea numără  circa 70 de călugari. Aici se află în construcție o catedrală mitropolitană cu hramul “Pogorârea Sf. Duh”, aflată în afara incintei mănăstirii.
like-facebookEi sărbătoresc Anul Nou în  noaptea dintre 13 si 14 ianuarie, iar Boboteaza la 19
ianuarie. IPS Vlasie Mogârzan, mitropolitul Bisericii Ortodoxe pe stil vechi din România, spune că la  mănăstire va avea loc o slujbă specială pentru Crăciun .
 Creștinii se pregătesc cu bucate alese pentru masa de Crăciun.  Sărbătorea este așteptată cu emoție în familii și sunt așteptați colindătorii
La Mănăstirea Slătioara au început deja pregătirile pentru Crăciun, iar de pe masă nu vor lipsi
mâncărurile din pește. Oaspeții vor avea parte  mâncăruri simple pentru că cei de la mănăstirea se gândesc ca după post nu trebuie să se facă abuz. Obștea pregătește ciorbă de cartofi dreasă cu smântână, mai multe sortimente de pește , un pahărel  de țuică sau unul de vin.  Tot la mănăstire sunt așteptați în ajunul crăciunului colindătorii.

Pentru ruşii lipoveni, Crăciunul are o însemnătate mai aparte. Este o sărbătoare pur spirituală, în care accentul se pune pe rugăciuni, neexistînd alte obiceiuri laice. Asta pentru că Biserica a fost şi este un factor de o importanţă covîrşitoare în existenţa unei comunităţi, credinţa fiind de-a lungul timpului singurul element care a ţinut închegată o comunitate de etnici ruşi lipoveni. Grupaţi în comunităţi mai mici sau mai mari, ei se încumetă şi în 2008 să trăiască după regulile pe care le-au adus staroverii care au plecat din Imperiul Rus în sec XVII şi s-au stabilit pe teritoriul României, în Moldova şi Dobrogea. Masa de Crăciun a ruşilor lipoveni include bucate specifice cum ar fi haladet (o piftia specială, care se serveşte cu hrean), lapşa (tăiţei fierţi în supă de pasăre), sărmăluţe în foi de viţă de vie sau varză. Nu lipseşte peştele, care se regăseşte preparat în ciorba de perişoare sau chifteluţe. La desert se servesc cozonac cu nucă, colţunaşi cu brînză (vareniki) şi alte specialităţi ruseşti. Imediat după masă încep să apară şi colindătorii, care cîntă în casă, în faţa icoanei. Singurul colind este o cîntare bisericească, “Hristos Rajdaetsea”. Colindul începe de la preotul satului şi continuă la restul gospodărilor.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*