În timp ce unele soliste autohtone fac maraton între cluburi în noaptea dintre ani, pentru a bifa chiar şi 10 concerte, altele deschid gura doar pentru 40 de minute, în străinătate. Norocoasă este, anul acesta, suceveanca Otilia Brumă, care se umple de bani în Turcia.
Potrivit Click.ro, de aproape un an, de când a lansat piesa „Bilionera”, Otilia Brumă sau Otilia (22 de ani), cum e cunoscută în lumea muzicală, face ravagii în ţări precum Albania, Italia, Grecia sau Turcia. Are şi cu ce: sâni mari, picioare de gazelă, mişcări sexy şi melodii de dans, care te ridică din fotoliu. Şi pentru că străinii o plac atât de mult, Revelionul o va găsi pe Otilia în Turcia, la Istanbul, pentru a asigura programul artistic la hotelul Feriye Lokantasi, un loc de cinci stele, unde românca noastră va fi primită ca o regină.
În plus, aceasta va primi nici mai mult, nici mai puţin, decât 10.000 de euro pentru 35 de minute de recital în noaptea dintre ani. Astfel, Otilia va sta la căldurică şi va câştiga un sac de bani fără să se streseze foarte tare şi fără să fugă prin pieţe şi prin cluburi, aşa cum fac unele soliste de la noi. Şi pentru că „Bilionera”, piesa ei, este hit în Turcia, fiind numărul unu în topurile de acolo, solista are mulţi fani care vor să o vadă în carne şi oase, aşadar hotelul în care cântă se anunţă a fi plin ochi.
Otilia Brumă s-a născut pe 13 iunie 1992 în Suceava. Până să lanseze “Bilionera” a cântat piese precum “On Fire” şi “Dragoste sau nu”. De câteva luni este Nr. 1 în Turcia cu piesa “Bilionera”, care a cucerit mai multe ţări şi care a făcut peste 15.000.000 de vizualizări pe youTube.